mercoledì 19 settembre 2007

L'ummira

L’ummira

Sempri cu mmia, sempri nu riscursu.

Si mi sbrazzu mi fai u versu,

si camimu vieni appressu

mantinennu u stissu passu.

Criru, e senza forsi,

ca mi giru e mi fai fissa.

ca i segreti mia vannu rispersi.

Ma ha’ finutu i fari a sarsa!

Aiu truvatu u giustu versu:

astùtu a luci, e iu t’abbersu!!

Unni si, vieni cca, unni si spersa;

mi sentu ‘mmenz’o sbersu,

‘nciummi senza cursu,

comu 'mpezz’ i lignu jarsu

comu misu pi traversu;

‘ngozzu[1] ‘mmari spersu.

Mi pari ca u munnu va a riversa,

mi scantu macari ‘i fari‘mpassu,

Ura m’arrennu, è veru, lu cunfessu,

pirchì senza ri tia mi sentu persu !

( Nello benintende )


1) Barca tipica.